| Au jour fixÃĐ, l'appartement du comte Ulric de Rouvres ÃĐtait prÃĐparÃĐ. Ulric y donna rendez-vous pour le soir mÊme à trois des plus cÃĐlÃĻbres mÃĐdecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, oÃđ il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois mÃĐdecins.
âVous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je dÃĐsirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, restÃĐ seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsÃĻques qu'on fit à Rosette, au grand ÃĐtonnement de tout l'hÃīpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportÃĐs avec elle, et qui, aprÃĻs sa mort, ÃĐtaient devenus la propriÃĐtÃĐ de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restÃĒt à la pauvre dÃĐfunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transportÃĐ dans une piÃĻce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours aprÃĻs qu'Ulric, dÃĐcidÃĐ Ã mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels ÃĐtaient les antÃĐcÃĐdents de ce personnage au moment oÃđ il entrait dans les salons du cafÃĐ de Foy.
L'arrivÃĐe d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblÃĐe. Les hommes se levÃĻrent et lui adressÃĻrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontÃĐment pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassÃĐ sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'Ã l'indiscrÃĐtion.
âAllons, mon cher trÃĐpassÃĐ, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait ÃĐtÃĐ rÃĐservÃĐe auprÃĻs de Fanny, signalez par un toast votre rentrÃĐe dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en dÃĐsignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandÃĐ.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'ÃĐcria:
âJe bois....
âN'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
âJe bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lÃĻvres, aprÃĻs avoir saluÃĐ sa voisine masquÃĐe.
âEt moi, rÃĐpondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un ÃĐclair qui dÃĐchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | In ziua stabilita, apartamentul contelui Ulric de Rouvres era pregatit. Ulric stabilise acolo in aceeasi seara o intalnire cu trei dintre cei mai cunoscuti medici din Paris. Apoi alerga dupa Rosette. Aceasta murise insa de vreo ora. Ulric se intoarse la noua sa locuinta, unde il gasi pe vechiul si bunul sau prieten Tristan, pe care il chemase, si care il astepta impreuna cu cei trei doctori. _Puteti sa va retrageti, domnilor, le zise Ulric. Persoana in privinta careia doream sa va consult nu mai exista. Tristan, ramas singur cu contele Ulrich, nu incerca sa-i calmeze durerea, ci il sustinu ca pe un frate. Se ocupa el insusi de frumoasa ceremonie de inmormantare a Rosettei, spre marea uimire a intregului spital. Rascumpara obiectele care apartinusera tinerei, si care devenisera proprietatea spitalului dupa moartea acesteia. Printre aceste obiecte era si rochita albastra, singura ramasa bietei moarte. Tot prin grija lui Tristan, mobila care apartinuse lui Ulrich, din perioada in care acestia locuisera impreuna, fu transportata intr-una din camerele noului sau apartament. Cateva zile dupa acestea, Ulrich, hotarat sa moara, pleca in Anglia. In momentul intrarii sale in saloanele cafenelei din Foy, cam asa stateau lucrurile cu el. Sosirea lui Ulrich provoca o mare forfota intre cei prezenti. Barbatii se ridicara, adresandu-i salutul curtenitor al oamenilor de lume. Cat despre femei,acestea reusira sa-l faca pe contele de Rouvres sa roseasca sub privirile lor lungi si curioase pana la indiscretie. - Haide, dragul meu, ii zise Tristan, facandu-i loc sa se aseze pe locul rezervat dinainte langa Fanny, sa marcam printr-un toast revenirea ta in lumea celor vii. Doamna, adauga el, aratand-o pe Fanny, ramasa nemiscata sub masca sa, va va tine companie. Iar tu, ii sopti el la ureche tinerei femei, nu uita ce ti-am spus. Ulrich lua un pahar mare si plin ochi si striga: -Beau... -Nu uita ca toasturile politice sunt interzise, ii striga Tristan. -Beau in cinstea Mortii, zise Ulrich, ducand paharul la buze, dupa ce isi salutase vecina mascata. -Iar eu, zise Fanny, ridicand paharul la randul ei, ... beau pentru tinerete, pentru dragoste. Si ca un fulger care soarge un nor, surasul ei inflacarat se aprinse sub masca grea de velur. |